Turcan: Decizia referitoare la viitorul premier aparține președintelui

Publicat: 22/12/2016, 16:17
Actualizat: 21/05/2018, 19:36

„Este dreptul constituțional al președintelui de a face o analiză amănunțită asupra persoanei pe care o va desemna prim-ministru. Probabil, dacă propunerea PSD ar fi fost o persoană cu un profil public mai conturat, decizia ar fi fost mai ușor de luat”, a declarat președintele interimar al PNL Raluca Turcan, în contextul în care Klaus Iohannis a declarat că premierul va fi nominalizat după Crăciun.

Întrebată dacă se așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să o desemneze pe Sevil Shhaideh, Turcan a afirmat că dreptul președintelui este foarte bine definit constituțional.

„Această decizie aparține dumnealui. Este un drept constituțional al președintelui României”, a răspuns Turcan.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după a doua rundă de negocieri cu PMP și cu Grupul Minorităților, că desemnarea noului premier va fi făcută după Crăciun, în urma unor noi discuții cu reprezentanții coaliției PSD-ALDE-UDMR, a declarat joi Klaus Iohannis, la finalul consultărilor cu PMP și Grupul Minorităților. În urma întrevederii cu șefului statului, PSD prin Liviu Dragnea a propus-o premier pe Sevil Shhaideh, fost secretar de stat și ministru al Dezvoltării Regionale, și angajată o lungă perioadă în Consiliul Județean Constanța, sub mandatul lui Nicușor Constantinescu.

Propunerea este susținută de ALDE și de UDMR, în timp ce PMP și USR se opun, Traian Băsescu venind chiar cu propunerea lui Eugen Tomac și invocând motivul că Shhaideh, deși este o bună profesionistă, are experiență politică zero și ar fi doar o interfață pentru Liviu Dragnea. „Am aflat de la televizor ca și dumneavoastră. Probabil că vrea să discute mai mult cu doamna Sevil Shhaideh”, a declarat Liviu Dragnea, la nici 15 minute de la anunțul președintelui.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...